Reacție rapidă privind aplicarea OUG 22/2023 și HG 368/2023
În luna aprilie 2023, la nivel de lege, România a modificat mecanismele prin care asigură persoanelor refugiate din zona de război din Ucraina, beneficiare ale protecției temporare, sprijin pentru cazare și necesități de bază pe durata șederii în țara noastră. Operaționalizarea noilor mecanisme a fost definită la scurt timp prin hotărâre de Guvern. Au fost astfel stabilite cuantumul, condițiile și mecanismele de acordare a unor sume forfetare, direct beneficiarilor protecției temporare.
Analizând aplicarea noilor prevederi legislative în perioada mai-iunie 2023, organizațiile non-guvernamentale membre ale Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) au sesizat mai multe aspecte legale și administrative care, în practică, conduc la situații în care beneficiarii protecției temporare nu au acces la sumele forfetare prevăzute de lege.
Considerăm că, în majoritatea cazurilor, este vorba de refuzuri nejustificate, în sensul că persoanele în cauză îndeplinesc toate condițiile pentru a beneficiar de sprijin, dar mecanismele administrative sunt de așa natură încât împiedică aplicarea corespunzătoare a legii.
Documentul de față prezintă o sinteză a acestor situații, împreună cu posibile soluții. Informațiile au fost colectate din activitatea directă a organizațiilor membre CDMiR în sprijinul beneficiarilor protecției temporare. Precizăm că am preferat un răspuns rapid, cu riscul unor formulări imprecise sau care nu descriu pe deplin situația. Putem adăuga ulterior exemple concrete și detalii suplimentare.
De asemenea, precizăm că posibilele soluții incluse reprezintă doar sugestii. Timpul scurt nu a permis dezvoltarea unor analize corespunzătoare, deci există posibilitatea ca unele din ele să nu poată fi direct aplicate, din motive juridice sau administrative. Considerăm că, în spiritul unei colaborări constructive cu autoritățile publice, este util măcar să sugerăm astfel de soluții.
Organizațiile membre CDMiR rămân disponibile să contribuie cu expertiză la găsirea unui răspuns adecvat la problemele semnalate.
Citiți aici documentul integral.
—
**Proiectul este derulat de Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Fundaţia Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi și Centrul pentru Inovare Publică și beneficiază de o finanțare în valoare de 199.900 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Proiect derulat de: