Avem nevoie de o nouă strategie în domeniul imigrației?

În toamna anului 2021, Guvernul României a adoptat Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2021-2025. CDMiR monitorizează implementarea Strategiei și ne-am propus să informăm publicul interesat pe această temă, într-o serie de articole publicate pe pagina Coaliției.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, generând un flux masiv de refugiați către țările din jur. Este un eveniment ce nu a fost luat în calcul la scrierea Strategiei. Ar trebui oare ca România să țină cont de această schimbare majoră a contextului, și să actualizeze Strategia privind imigrația?

Răspunsul nostru este da, România are nevoie de o nouă abordare strategică, care să țină cont de evoluțiile recente. Răspunsul pleacă de la așteptarea rezonabilă că un număr semnificativ de mare de refugiați ucraineni vor dori să rămână în România pe termen mediu și lung, și pe observația că actuala Strategie nu acoperă o bună parte din mecanismele necesare pentru integrarea refugiaților.

 

Putem anticipa durata conflictului din Ucraina? Dar durata consecințelor sale?

Răspunsul direct la întrebarea din subtitlu este evident nu. Până acum, evoluția războiului a surprins chiar și specialiștii în securitate și analiștii militari. S-a vorbit de un război de câteva zile, apoi de o lună, două trei; unele surse spun că războiul se va termina la sfârșitul anului, iar altele avertizează să ne pregătim de un conflict pe termen lung.

Totuși, din perspectiva politicilor privind imigrația, întrebarea nu se referă neapărat la conflictul armat propriu-zis, cât la consecințele lui. Din această perspectivă, este rezonabil să ne așteptăm că un număr semnificativ de refugiați din Ucraina vor alege să rămână în România pe termen mediu și lung.

Fără pretențiile unei analize exhaustive, enumerăm principalele motive care conduc la această concluzie:

• Numeroase localități din Ucraina au fost direct afectate de bombardamente, ceea face ca un număr mare de refugiați să își fi pierdut proprietățile;
• Chiar și în condițiile unui ajutor internațional pentru reconstrucție, vor fi mult mai puține oportunități într-o țară ieșită din război;
• Refugiații ucraineni sunt beneficiari ai unei forme speciale de protecție pe teritoriul Uniunii Europene, protecția temporară, care le oferă o perioadă de cel puțin un an de ședere legală și oportunități certe de găsire a unui loc de muncă și de integrare pe termen lung;
• România și-a propus ca în 2022 să atragă până la 100.000 de lucrători din afara spațiului european, ca răspuns la criza forței de muncă din anumite sectoare; acest lucru creează oportunități de angajare pentru refugiații din Ucraina.

Trebuie precizat și ce înțelegem prin „număr semnificativ”, în contextul de migrație din România. Până acum, numărul refugiaților și a altor beneficiari de protecție internațională veniți în România nu era mai mare de câteva mii anual. Numărul refugiaților ucraineni ce ar putea rămâne în România se ridică la câteva zeci de mii, deci cu un ordin de mărime mai mare decât cel avut în vedere la proiectarea actualelor politici publice în domeniu.

 

Acoperă actuala Strategie situația generată de războiul din Ucraina?

Răspunsul României la criza refugiaților din Ucraina are trei dimensiuni:

• Răspunsul imediat de asistență umanitară este coordonat de Departamentul de Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;
• Răspunsul pe termen mediu și lung, cu privire la sprijinul social și, eventual, incluziunea socială a refugiaților, este coordonat de Cancelaria Primului Ministru, și implică mai multe ministere ce dezvoltă planuri de acțiune (Educație, Sănătate, Familie, Muncă, Dezvoltare);
• Răspunsul legal, cu privire la înregistrarea și recunoașterea statutului legal al refugiaților, este coordonat de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), structură din cadrul Poliției Române, din subordinea Ministerul Afacerilor de Interne.

Strategia Națională privind Imigrația este coordonată și, în cea mai mare parte, implementată de IGI. Există un grup de lucru pentru monitorizarea implementării Strategiei, dar activitatea acestuia este discretă. Inspectoratul pentru Imigrări, instituție de rangul trei, are puțină influență și pârghii limitate pentru a coordona și genera cooperarea ministerelor mari.

Iată că, din chiar modul în care România a decis să răspundă la criza curentă, observăm că Strategia Națională privind Imigrația nu oferă un cadru de politici adecvat pentru provocările la care trebuie să răspundă, mai ales cu privire la integrarea socială a refugiaților.

Așa cum am arătat în articolele anterioare, în general în politicile publice, problematica migrației urmărește două aspecte fundamentale: limitarea migrației ilegale, respectiv integrarea armonioasă a nou-veniților în societatea gazdă. În prima direcție, statul se preocupă de protecția frontierelor, astfel încât toate persoanele care intră în țară să o facă în condiții de legalitate. În a doua direcție, preocuparea este ca cei aflați deja legal pe teritoriul național să se bucure de protecție, să li se respecte drepturile, și să fie ajutați să contribuie la spațiul public. Ambele direcții de acțiune sunt legitime și necesare.

În strategia Națională privind Imigrația 2021-2025, problematica integrării migranților aflați legal în România este una secundară, în comparație cu limitarea migrației ilegale. Orice nouă abordare strategică ar trebui să se preocupe semnificativ mai mult de problema integrării.

 

—-

Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) monitorizează implementarea Strategiei Naționale privind Imigrația. Vom informa publicul periodic, prin articole pe această temă.

Începând cu aprilie 2021, activitatea Coaliției este sprijinită prin proiectul CDMiR: o viziune comună pentru integrarea migranților și refugiaților.

Proiectul este derulat de către Fundația Consiliul Național Român pentru Refugiați, în parteneriat cu Centrul pentru Inovare Publică și Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org .

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.