Legislația cetățeniei române nu prevede în prezent garanţii specifice pentru copiii ai căror părinţi sunt apatrizi sau care nu pot transmite în mod eficient naționalitatea lor asupra minorilor. Aceşti copii devin, prin efectul legislației naționale, apatrizi și vor trebui să treacă printr-o procedură de naturalizare complexă prevăzută în articolul 9 din Legea 21/1991.

Acest lucru încalcă standardele prevăzute la articolul 1 litera (a) din Convenția din 1961, și, de asemenea, nu asigură punerea în aplicare efectivă a obligațiilor care decurg din articolul 6 alineatul (2b) al Convenţiei Europene asupra cetăţeniei.De asemenea, România nu respectă cu prevederile de protecție în temeiul articolului 1 din Convenția din 1961, deoarece legislația națională prevede că cetățenia se acordă numai la cerere, în cazul în care sunt îndeplinite condiții stricte și fără proceduri simplificate pentru apatrizi (cu excepția cazului în care au primit anterior statutul de refugiat). Cel mai important, solicitantul trebuie să aibă cel puțin 18 ani, pentru a aplica pentru cetățenie (în caz contrar, cererea făcută de părinții copilului trebuie să includă, de asemenea, o cerere în numele copilului); și nu există nicio posibilitate pentru copii, chiar și cu vârsta de peste 16 ani, să aplice în nume propriu sau să depună o solicitare prin reprezentant legal.

O importanţă adecvată trebuie acordată şi asigurării protecției juridice împotriva potențialelor situații de apatridie, în cazul anulării / declarării nulităţii adopţiei. În cazul anulării adopției, un copil cu vârsta sub 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetățean român, dacă el/ea are reședința în străinătate sau dacă are țara de rezidență permanentă în străinătate. În cazul declarării nulităţii adopției, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani va pierde cetățenia română la data declarării nulităţii, în cazul în care el/ea trăiește în străinătate sau părăsește țara pentru a îşi stabili rezidența permanentă în străinătate.

Aceste dispoziții relevă un decalaj clar de la standardele de protecție împotriva apatridiei.În România, normele privind dobândirea și pierderea cetățeniei sunt cuprinse în Legea cetățeniei nr. 21, lege organică adoptată la 1 martie 1991, care a suferit în decursul anilor o serie de modificari binevenite – inclusiv  în scopul asigurării standardelor cuprinse în instrumentele supranaţionale la care Romania este parte. 

Propunerile de modificare, formulate de Coaliție, la inițiativa Consiliului Național Român pentru Refugiați, vizează:

• Includerea unei dispoziții generale în art.5 care să prevină apatridia la naștere prin prevederea că orice copil născut apatrid pe teritoriul Romaniei sau ai cărui părinți nu pot transfera în mod efectiv/concret naționalitatea lor către copil, va dobândi cetățenia română ex lege.
• Introducerea unor prevederi legale care să permită copiilor apatrizi să solicite cetățenia în mod independent de părinții lor sau de a avea cererile lor (proprii) depuse de părinții lor sau reprezentanți legali.
• Includerea unei prevederi generale în conformitate cu art. 7 prin care se stabileaşte că, în cazul în care anularea / invalidarea adopției ar duce la apatridie, copilul în cauză va putea să îşi pătreseze cetățenia România.
• Recunoscând dificultățile în îndeplinirea condițiilor de dobândire a cetățeniei, precum și importanța reducerii apatridiei și a impactului acesteia, se propune luarea în considerare a introducerii apatrizilor (precum și persoanele care acordă protecție subsidiară, cu toate că nu sunt direct legate de tema apatridiei) printre categoriile persoanelor care beneficiază de condiții simplificate pentru naturalizare, în special în ceea ce privește durata de reședință legală pe teritoriul.