Dezbatere publică privind Legea cetățeniei române

Legea cetățeniei române a fost amendată de 15 ori din 1991 și până în prezent. În ciuda multiplelor modificări, Legea cetățeniei nu este la fel de accesibilă pentru toate tipurile de solicitanți, nu respectă toate convențiile internaționale la care România este parte și nu este armonizată cu legislația complementară din domeniul imigrației și azilului.

La solicitarea Centrului pentru Inovare Publică, în numele Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților, Ministerul Justiției a organizat joi, 15 iunie 2017, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991. La discuții au participat ministrul justiției Tudorel Toader, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie Andrei Tinu, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Inspectoratului General pentru Imigrări, reprezentanții celor 12 organizații neguvernamentale din cadrul Coaliției, alături de reprezentanți ai Agenției ONU pentru Refugiați , UNHCR.

În punctul de vedere transmis în prealabil Ministerului Justiției de către Coaliție se făcea referire la o serie de probleme privind obținerea cetățeniei care ar trebui la rândul lor avute în vedere la modificarea legii: 

• Legea cetățeniei române nu conține prevederi referitoare la persoanele vulnerabile. Minorii neînsoțiți, persoanele vârstnice sau persoanele cu dizabilități sunt descurajate să înceapă procesul de obținere al cetățeniei române. De exemplu, în cazul persoanelor cu dizabilități, acestea sunt declarate respinse la interviul de acordare a cetățeniei române dacă nu pot fi capabile să redacteze un text în limba română în ciuda existenței unei dizabilități certificate de o autoritatea competentă (e.g. Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Direcției Județene / Municipale de Asistenți Socială și Protecția Copilului). Legislația specifică nu menționează excepții în cazul persoanelor vulnerabile care, din rațiuni obiective, nu își pot însuși sau nu pot dovedi cunoștințe de istorie, geografie.

• Legislația europeană în vigoare nu face diferențe între refugiați și persoanele beneficiare de protecție subsidiară din punctul de vedere al conținutului protecției. Legea Cetățeniei nu a ținut cont și de existența statutului de beneficiar de protecție internațională. Deși beneficiarii de protecție subsidiară, la fel ca refugiații, sunt incluși în categoria beneficiarilor de protecție internațională, au aceleași drepturi sociale şi economice pe teritoriul României, beneficiarii de protecție subsidiară pot obține cetățenia română după 8 ani de ședere în România, spre deosebire de 4 ani, termen pe care trebuie să îl respecte refugiații.

• Legislația cetățeniei române nu prevede în prezent garanții specifice pentru copiii ai căror părinți sunt apatrizi sau care nu pot transmite în mod eficient naționalitatea lor asupra minorilor. Copiii apatrizilor (persoane care nu au cetățenia niciunui stat), prin efectul legislației naționale, devin apatrizi și trebuie să treacă printr-o procedură de naturalizare complexă prevăzută în articolul 9 din Legea 21/1991, încălcându-se astfel dreptul de a dobândi o cetățenie al copilului. În conformitate cu Articolul 7 alineatele 1 și 2 din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului: „1. Copilul se înregistrează imediat după nașterea sa și are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia.

• Varianta actuală a Legii Cetățeniei prevede că minorii dobândesc cetățenia română odată cu părinții, sunt înscriși în certificatul de cetățenie al acestora și nu depun jurământul de cetățenie.De aceea, minorii care au dobândit deja cetățenie română nu au un certificat de cetățenie propriu. Impactul lipsei acestui document este considerabil atât asupra beneficiarilor, cât și asupra evidențelor statului român. Începând cu iunie 2016 au fost semnalate sute de cazuri de refuz de prelungire a valabilității documentelor de călătorie (pașapoartelor) românești, cetățenilor români care, deși dețin acte de identitate românești, nu mai sunt recunoscuți ca cetățeni. Lipsa acestui certificat de cetățean pentru solicitanții minori se traduce și prin lipsa unor statistici reale referitoare la numărul persoanelor care au devenit cetățeni români din 1991 până în prezent.

Oficialii din Ministerul Justiției, prezenți la dezbatere, au menționat că proiectul de lege aflat acum în dezbatere are ca scop rezolvarea situației minorilor fără certificat de cetățenie propriu care se află într-un impas birocratic și nu își propune alte modificări de fond la legea cetățeniei române.

Prin urmare, numai ultimul punct din propunerile Coaliției a fost rezolvat, dar în timpul întâlnirii a fost discutată și posibilitatea obținerii cetățeniei de către copiii apatrizi născuți în România din părinți apatrizi/străini (penultimul punct din lista de mai sus).

Reprezentanții Coaliției, alături de reprezentanți ai misiunii UNHCR în România, au subliniat faptul că, o dată început, proiectul laborios și de durată specific oricărei proceduri de modificare legislativă, trebuie luată în considerare includerea modificărilor care să soluționeze o paletă mai largă de probleme specifice accesării cetățeniei.

Participanții la dezbatere au stabilit continuarea discuțiilor în cadrul unor întâlniri tehnice asupra celorlalte aspecte din Legea cetățeniei propuse pentru modificare de membrii Coaliției.