Cadrul legal e favorabil integrării imigranţilor; infrastructura integrării e problematică

În România, cadrul legal pentru integrarea imigranţilor este mai degrabă favorabil, însă infrastructura integrării este problematică, în special în ceea ce priveşte cooperarea dintre instituţii, a declarat, luni, Victoria Cojocariu, reprezentant al Centrului pentru Inovare Publică, în cadrul conferinţei “Integrarea migranţilor şi refugiaţilor în România: progrese şi probleme actuale“.

“Cadrul legal este mai degrabă favorabil în cazul României, însă infrastructura integrării este cea problematică şi cel mai problematic stăm nu doar la modul în care sunt transpuse acele legi de către instituţiile responsabile, ci la cooperarea dintre instituţii. Aici aş vrea să mă refer la strategia naţională pentru integrarea imigranţilor, pe care nu o au toate statele din UE. Noi o avem şi este una eficientă şi sunt menţionate în ea foarte multe instituţii responsabile de integrare, dar deşi e prevăzută în lege, cooperarea efectivă nu are loc, la nivel local mai ales. Din acest punct de vedere, per total, credem că integrarea beneficiarilor de protecţie în România şchiopătează”, a precizat ea în cadrul conferinţei organizate de Centrul pentru Inovare Publică şi partenerii săi din Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor.

În acest sens, Cojocariu a atras atenţia că “în ecuaţia integrării” este importantă nu doar implicarea Inspectoratului General pentru Imigrări, ci şi a Ministerului Muncii şi a Ministerului Educaţiei, precum şi a instituţiilor subordonate acestora.

“Creşterea cooperării interinstituţionale este extrem de importantă şi, deşi Inspectoratul General pentru Imigrări îşi face treaba în general bine, nu este normal ca doar el să se ocupe de integrare. Sunt esenţiale ministerele de resort, prin instituţiile din subordine, în special Ministerul Muncii şi cel al Educaţiei, care sunt firul roşu al integrării. Este nevoie de această cooperare interinstituţională. Este nevoie de anumite metodologii de lucru care să răspundă nevoilor cu care vin beneficiarii de protecţie internaţională: metodologii de recunoaştere a calificărilor, care sunt şi ele prevăzute în legislaţie, dar care nu au apărut efectiv. Este nevoie de creşterea implicării autorităţilor locale. Atât timp cât inspectoratele şcolare judeţene, Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu o să se implice activ, degeaba îşi asumă Ministerul Muncii sau Ministerul Educaţiei mai multe responsabilităţi”, a declarat Victoria Cojocariu.

Ea a subliniat că deşi conform legii, accesul beneficiarilor de protecţie la piaţa muncii se face în aceleaşi condiţii ca pentru cetăţenii români, legislaţia nu este suficientă pentru a acoperi toate nevoile celor dintâi.

“Este foarte profund şi negativ afectată accesarea pieţei muncii de către beneficiarii de protecţie internaţională din cauza lipsei de cooperare la nivel local. În statisticile AJOFM, beneficiarii de protecţie internaţională apar de cele mai multe ori ca necalificaţi, pentru că nu există mecanisme eficiente de a le evalua calificările cu care vin. Şi pentru că apar ca necalificaţi, mulţi dintre ei nu pot fi prinşi în cursuri de formare vocaţională, ne referim la Registrul Comerţului şi la limitarea pe care legislaţia şi regulamentele Registrului Comerţului le au în privinţa facilitării activităţii economice independente pe persoană fizică pentru această categorie de beneficiari şi asta, într-un fel, stimulează activităţi în zona gri a legalităţii. Ne referim la profesii precum cea de translator, la care accesul e total limitat pentru această categorie de beneficiari, deoarece trebuie să fie cetăţeni români”, a exemplificat reprezentanta Centrului pentru Inovare Publică.

Ea a mai vorbit şi despre importanţa colectării datelor, menţionând că Ministerul Educaţiei nu a putut preciza nici în 2017, nici anul acesta câţi copii beneficiari de protecţie se află în sistemul public de educaţie. Cojocariu a menţionat că în România, în prezent, sunt aproximativ 5.000 de persoane beneficiare de protecţie subsidiară.

“România are una dintre cele mai scurte proceduri de azil, cel puţin din rândul statelor reprezentate în NIEM (National Integration Evaluation Mechanism). În 2016, durata medie a fost mai mică de 30 de zile. Procedura de reunificare familială este una dintre cele mai accesibile dintre toate cele 15 state în care am dezvoltat proiectul. Dar avem o infrastructură extrem de deficitară în cazul cursurilor de limbă română. Am vorbit despre infrastructură, şi nu despre prevederi legale, deoarece deşi prevederile legale, cu mici excepţii, sunt mai degrabă bune, problema de implementare este majoră. În domeniul educaţiei avem practici extrem de fragmentare de inserţie în sistemul public educaţional şi asta pentru că nu există o abordare centralizată, unitară din partea ministerului de resort”, a spus ea.

În acest sens, Cojocariu a oferit exemplul judeţului Maramureş, unde autorităţile locale au reuşit să dezvolte mecanisme eficiente de integrare a copiilor, “în pofida unor neconcordanţe legislative”, în timp ce în alte regiuni acest lucru nu s-a întâmplat.

Sursa: Agerpres